Bun venit la 1st Criber!

Bursa Excelenţei – 1st Criber – Ediție Specială

Bucuria vacanţei de vara a însemnat pentru copiii din mediul rural un nou prilej de a fi câştigători. Bursa Excelenţei oferită de compania 1st Criber România, a adus un plus de valoare manifestărilor de sfârşit de an şcolar.

Astfel, vineri 19 iunie 2015, bursa oferită în fiecare lună a avut parte de o suplimentare valorică. Acest fapt a determinat oferirea a 4 burse copiilor din şcolile gimnaziale Oanțu, Stejaru şi Nicolae Iorga din Pângărați. În acest mod, fiecare elev din clasele V-VIII care a avut cele mai bune rezultate în anul şcolar 2014-2015 a fost premiat.

Cadrele didactice care au participat la devenirea celor 12 câştigători, au fost foarte emoţionate şi ne-au mulţumit pentru acest proiect. În plus, echipa 1st Criber, reprezentată de domnul Cristian Berbece în calitate de preşedinte fondator al companiei 1st Criber România, a primit aplauzele şi mulţumirile părinţilor prezenţi la acest eveniment.
Suntem mândri că în comuna noastră există un astfel de proiect. Copilul meu a avut o creştere cu peste 25% în ceea ce priveşte rezultatele la învăţătură. De fiecare dată când îl întrebam ce face, îmi spunea: învăţ pentru bursă. Chiar dacă nu a câştigat niciodată, pot spune că impactul proiectului a îmbunătăţit performanţele şcolare ale multor copii. Felicitări 1st Criber pentru iniţiativă şi mulţumim pentru implicare” ne-a declarat emoţionată mama unui elev.

Câstigătorii celor 12 burse sunt:

Şcoala Gimnazială Stejaru: Coscaru Flavius (media 9,92), Aanei Sabina (media 9,88), Maxim Bianca (media 9,88), Paţilea Andreea (media 10).

bursa-1st-criber-editie-speciala-scoala-stejaru

Şcoala Gimnazială Oanțu: Iftime Bianca (media 9,91), Ungureanu Laurenţiu (media 9,50), Voaideş Lavinia (media 9,40), Zaharia Narcisa (media 9,21).

bursa-1st-criber-editie-speciala-scoala-oantu

Şcoala Gimnazială Pângărați: Gherasim Cosmin (media 9,82), Călinescu Cosmina (media 9,43) Jitaru Alexandru (media 9,71), Lazăr Loredana (media 9,85).

bursa-1st-criber-editie-speciala-scoala-pangarati

Cred cu tărie că acest proiect are un mare potenţial în a face să fie descoperiţi şi cei aflaţi pe locurile 2 şi 3. Cred că şi acolo avem valoare, chiar dacă nu sunt nume cunoscute. Vreau să cred că aceste diplome determină dorinţa de performanţă. Dincolo de acest premiu, este important să observăm viitorul acestor copii. Premiul poate avea 2 conotaţii: determinat de rezultate şi poate fi rezultat al implicării. În ambele cazuri câştigat este cel care poate face o congruentă între cele două. Vă doresc tuturor o vacanţă plăcută.” a declarat Cristian Berbece, preşedinte fondator al companiei 1st Criber România.

Proiectul Bursa Excelenţei – 1st Criber va continua din toamnă. În noul an şcolar vom acorda aceeaşi importanță micilor elevi. Să ne amintim că viitorul este reprezentat de aceste generaţii. Şi cum spune o veche vorba românească “Cum îţi aşterni, aşa dormi!“, este cel puţin indicat să ne implicăm în ceea ce dorim să fie viitorul. Le urăm tuturor copiilor vacanţă plăcută şi dorinţa de a citi pentru a descoperi lumile noi pe care le pot construi.

1st Criber România – Investim în viitor

Lasă un comentariu:

Distribuie acest articol.

Distribuie acest articol prietenilor și cunoscuților tăi.