Blog

Răsfoiește Blogul 1st Criber și află mai multe detalii despre produsele dorite, echipa noastră și despre evenimentele și târgurile la care am participat.

Depăşeşte-ţi limitele – episodul 4

PLANIFICĂ

Orice abordare a situațiilor de viață, presupune organizare. Fie că vorbim despre lucruri de anvergură sau despre cele mici, când ești tânăr ești tentat să abordezi situațiile ca urmare a impulsului. Gândește înainte de a acționa. Sau mai bine spus, PLANIFICĂ!

el-camini-ep-4-planifica-harta

Încă un final de etapă. Sunt într-un restaurant care îmi oferă un “peisaj” deosebit: foarte multe persoane de vârsta a treia care se distrează jucând cărți. Un moment relaxant pe care l-am descoperit în mai multe locații din această zonă a Spaniei. Aici, totul se întâmplă după un algoritm. O ordine care te prinde, care te face să respecți regulile nescrise ale locului. Printre acestea se află și apropierea necondiționată dintre oamenii de toate vârstele. Ne-ar prinde bine și nouă românilor un asemenea comportament social.

Uitându-mă în urmă peste acest episod din “EL CAMINO“, îmi dau seama că a fost cel mai dur de până acum. Astăzi am parcurs la pas 32 de kilometri, trecând prin toate fenomenele naturii (de la ploaie și vânt, la noroi și grindină). Ultimii 2 kilometri au fost foarte dificil de parcurs din cauza unei pante cu înclinație foarte mare. A fost o coborâre extremă. Încă mă întreb, de unde am atâta putere. Și mi-am dat seama că planul este unul din amănuntele pe care nu trebuie să le omiți niciodată. Planul determină o abordare clară, organizată și cu rata de succes cea mai mare. Respectarea planului te asigură de reducerea numărului erorilor. Și oricum, dacă vrei să înveți, o poți face în orice moment. Pentru că orice experiență, oricât de neînsemnată pare, te învață ceva.

cristian-berbece-el-camino-ep4

Este și cazul diferitelor obstacole. Acestea sunt de fapt experiențe. Dacă ai un plan, este indicat să încerci să anticipezi ce obstacole pot apărea. În momentul în care te lovești de acestea, este bine să le înfrunți și să le accepți ca experiențe din care ai ceva de învățat. În final, bucuria și satisfacția vor fi mult peste așteptări. Dacă în urma depășirii obstacolelor ți-ai atins și scopul, atunci vei avea o satisfacție deosebită. În plus, am constatat că vorba “Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese“, care la noi este un motiv pentru lene, poate fi adevărată dacă “pauzele” fac parte din plan. În practică, se poate traduce prin dozarea efortului și optimizare. Cred că este momentul să gândim și în acest mod. Peste tot se pot face planuri. Important este să fie respectate. În felul acesta poți gusta din “cupa succesului”.

Pentru a exemplifica importanță planificării, vă spun că am ajuns la un moment dat în Timeo, o mică localitate de pe traseu. Aici există posibilitatea de a te abate de la rută (plan), abordând o scurtătură. Eu am ales traseul normal. În scurt timp, în față mea se ridica o superbă statuie a unui sfânt, căruia spaniolii îi spun Tiago. Undeva în apropiere era o inscripție care spunea astfel: “Cei care au mers pe scurtătură, nu m-au văzut”. Dacă urmezi regulile și, dacă respecți planul, ai multe de câștigat, iar bucuriile sunt pe măsură. Este vorba despre un echilibru ce îți oferă stabilitate, continuitate și bucuria siguranței.

În felul acesta am ajuns la peste 100 de kilometri parcurși la pas. Îmi dau seama că principala învățătură de astăzi spune așa: “Bucuria este mare, dacă efortul este mare, mai ales când ajungi unde ți-ai propus”. În plus, am învățat că atunci când planul pare irealizabil, ar fi indicat să-l împarți în planuri realizabile (mai mici).” – ne-a relatat Cristian Berbece, președinte fondator al companiei 1st Criber România.

În fapt, existența fiecăruia din noi este un plan. Fiecare își propune diferite lucruri de realizat în viață. Probabil că și tu ți-ai propus realizarea unora. Este momentul să te organizezi. Începând de astăzi, PLANIFICĂ!

el-camini-ep-4-planifica


TOP