Bursa Excelenţei – 1st Criber – APRILIE 2015

    Proiectul dedicat şcolilor din mediul rural, intitulat generic “Bursa Excelenţei – 1st Criber“, a ajuns la un nou episod. În fiecare lună a acestui an, elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură au privilegiul de a fi recompensaţi. Şcolile vizate sunt Stejaru, Oanţu şi “Nicolae Iorga” Pângăraţi, toate din comuna cu acelaşi nume.

    bursa-1st-criber-aprilie-2015

    Joi 7 Mai 2015, au fost premiaţi copii cu cele mai bune rezultate din luna aprilie 2015. Atmosfera din cele 3 şcoli vizitate ne-a creat bucuria de a întâlni elevi dornici de afirmare. Cadrele didactice ne-au oferit tot suportul pentru desfăşurarea acestui eveniment. Bucuria de a câştiga bursa oferită de compania noastră a creat un efect concurenţial fără precedent în cadrul acestor instituţii de învăţământ. Astfel, numărul elevilor care doresc să fie premianţi a crescut, fapt ce poate fi susţinut cu mediile lunare ale notelor obţinute de elevi, medii aflate în plină creştere.

    diploma-bursa-1st-criber

    Majoritatea autorilor români pe care îi studiaţi în clasele I – VIII, provin din mediul rural. Cred că aici putem afla un viitor preşedinte al României. Nu învăţaţi pentru părinţi, profesori sau pentru şcoală. Învăţaţi pentru ceea ce va fi în viitor. Aici vă antrenaţi pentru viaţă, iar cadrele didactice vă sunt alături în tot ceea ce doriţi să întreprindeţi. Mă bucur foarte mult deoarece avem deja o tradiţie în acordarea acestei burse, o tradiţie care a determinat creşterea nivelului valoric al elevilor din aceste şcoli. Încercaţi să fiţi mai buni. Voi sunteţi viitorul nostru. Am încredere în generaţia voastră.” a declarat Dinu-Augustin Stanciu, reprezentantul companiei 1st Criber România.

    bianca-maxim

    Bianca Maxim

    bianca-iftime

    Bianca Iftime

    delia-mitocaru

    Delia Mitocaru

    Cei trei câştigători ai bursei pentru rezultatele din luna aprilie sunt: Bianca Maxim – Şcoala Gimnazială Stejaru, Bianca Iftime – Şcoala gimnazială Oanţu şi Delia Mitocaru – Şcoala Gimnazială “Nicolae Iorga” Pângăraţi. O noutate a acestei ediţii o constituie dezvăluirea secretului reuşitei celor 3 elevi. Astfel, toţi le-au spus colegilor că pentru a câstiga bursa 1st Criber, “trebuie să înveţi“. Niciunul nu a învăţat pentru bursă ci pentru a fi mai bun. În acest mod, beneficiile muncii depuse au apărut involuntar, un exemplu în acest sens fiind chiar bursa acordată de compania noastră. Mulţumim cadrelor didactice pentru implicarea în acest proiect. Felicitări câştigătorilor!

    1st Criber – Prima Opţiune pentru Excelenţă

    Lasă un comentariu:

    Distribuie acest articol.

    Distribuie acest articol prietenilor și cunoscuților tăi.